Descoperire surprinzătoare la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni. În bagajul unui pasager polițiștii din Iași au descoperit o carte de identitate falsă. Documentul ar fi aparținut unui cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, pasager al unui autoturism care se îndrepta către Cehia.
Cazul a intrat în atenția oamenilor legii, sâmbătă, 25 ianuarie, în urma unui control amănunțit efectuat în baza suspiciunilor ridicate privind profilul de risc. Astfel, în timpul verificărilor s-a constatat că documentul, cu însemnele autorităților române, era fals.
„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prin intermediul unei rețele de socializare, contra sumei de 150 de euro, acesta fiindu-i necesar pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă în state din Vestul Europei”, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani, comisar șef de poliție, Minodora Răcnea.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.