Primarul General al capitalei, Ion Ceban, a avut astăzi discuții cu directorii și economiștii instituțiilor educaționale, care riscă să rămână fără alocațiile necesare pentru salarizare și prime anuale la final de an.
Șefa Direcției Generale Finanțe, Olesea Pșenițchi și șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, au explicat celor prezenți că salarizarea directă a cadrelor didactice este, conform legii, în responsabilitatea Guvernului și nu a Administrațiilor Publice Locale.
„Mâine urmează ca specialiștii să se întrunească și să le explice încă o dată reprezentanților Ministerului Finanțelor necesarul, conform normelor legale. Totodată, am pregătit și un amendament, dar și scrisori de informare a tuturor misiunilor internaționale referitor la acest subiect”, a menţionat Primarul General, Ion Ceban.