Primarul General, Ion Ceban, a anunțat astăzi începerea lucrărilor de reabilitare a Șoselei Hîncești, pe tronsonul cuprins între strada Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni.
Acest proiect vizează modernizarea uneia dintre cele mai importante artere rutiere, cu o lungime de 3,4 km și 8 benzi de circulație, care conectează Capitala cu sudul țării.
„În anul 2023 și 2024, am efectuat expertiza internațională pentru a vedea cum putem interveni. Acest drum nu a fost reabilitat capital niciodată, iar suprafața carosabilului este degradată, afectând confortul de deplasare și depășind nivelul de zgomot admisibil”, a declarat edilul Ion Ceban.
Conform concluziilor experților internațional, drumul poate fi reabilitat eficient, iar durata sa de viață poate fi extinsă în medie cu 15 ani, dacă se aplică tehnici moderne adecvate, inclusiv:
- reprofilarea suprafeței de rulare și remedierea degradărilor până la o adâncime medie de 2,5 cm;
- înlocuirea integrală a dalelor de beton degradate;
- reabilitarea rugozității prin metoda Grinding (pentru prima dată utilizată în Republica Moldova);
- restabilirea și etanșarea rosturilor de dilatație termică cu materiale polisulfidice.
Pentru a reduce disconfortul participanților la trafic, lucrările vor fi organizate etapizat, pe segmente și benzi.
Conform contractului de execuție, lucrările urmează a fi realizate în termen de până la un an, iar valoarea proiectului este de 81,2 milioane de lei.
„Acest proiect marchează o premieră pentru municipiul Chișinău, dar și la nivel național, utilizând tehnologii avansate de reparație a drumurilor din beton, cu scopul de a asigura durabilitatea și confortul pentru toți utilizatorii”, a conchis Ion Ceban.