Un copil moldovean din Italia a scris o compunere despre cum tatăl lui o lovește pe mama

Un copil moldovean în vârstă de 10 ani din provincia Ancona, din Italia a scris la școală o compunere în care i-a povestit învățătoarei despre cum tatăl lui o bate pe mama.Copilul a dezvăluit în compunerea respectivă experiențele traumatizante pe care le trăia acasă.

„L-am văzut pe tata lovind-o cu capul pe mama”, a scris băiatul în compunere.

Detaliul șocant a ieșit la iveală în timpul procesului care se află în plină desfășurare la Tribunalul Ancona, unde tatăl minorului, un bărbat de 38 de ani, originar din Republica Moldova, este judecat pentru rele tratamente în familie și violențe asupra fostei soții, o moldoveancă de 28 de ani, transmite anconatoday.it.

Scrisoarea băiatului a fost depusă ca probă la dosar de bunica maternă a copilului, care a depus mărturie în cadrul procesului.

Femeia a fotografiat scrisoarea și a dat-o carabinierilor în momentul în care fiica sa a decis să-l denunțe pe soțul violent, în anul 2023.Potrivit cercetărilor, bărbatul ar fi început să fie violent încă din 2017, pe fondul consumului excesiv de alcool.

Fostul soț o insulta constant pe femeie și îi reproșa că doar el aduce bani în casă.În fața instanței, femeia agresată a fost audiată și a povestit coșmarul prin care a trecut 6 ani.De asemenea, acuzațiile de agresiune fizică sunt susținute și de un incident care a avut loc în noiembrie 2023, când bărbatul ar fi lovit-o pe femeie cu capul în frunte. Atunci femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar certificatul medico-legal a demonstrat că a avut nevoie de 7 zile de îngrijiri medicale.

Moldoveanul a respins toate acuzațiile în fața instanței și a negat că și-a bătut soția.Bărbatul are însă antecedente de violență. În ianuarie 2024, în timp ce aștepta să intre la o audiere de divorț a început să strige „sunt războinicul lui Dumnezeu!” și să-și facă semnul crucii în mod repetat.

El nu s-a calmat până nu au intervenit carabinierii, care l-au dus direct la secția de psihiatrie a spitalului din localitate. De asemenea, pe drum spre psihiatrie, bărbatul a încercat să smulgă dispozitivul cu electroșocuri de la un agent.

 

Related Posts

  • mai 12, 2025
Schimbări majore în sistemul de imigrație din Marea Britanie. Ce trebuie să știe moldovenii

Premierul britanic Keir Starmer a anunțat că va reforma din temelii sistemul de imigrație, pe care îl consideră „defect”. Printre măsurile propuse se numără înăsprirea testelor de limba engleză pentru…

  • mai 7, 2025
Un moldovean din Italia s-a trezit cu un colet din Spania care conținea 9 kilograme de marijuana

Un moldovean de 32 de ani a alertat autoritățile italiene după ce a primit un colet din Spania cu 9 kilograme de marijuana. Cazul a avut loc în comuna Montegrotto…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *