
Mii de basarabeni, aflaţi în străinătate, trimit în aceste zile colete cu tot felul de daruri de Paște pentru cei de acasă. Punctele de primire sunt foarte aglomerate, iar vameşii recomandă cetăţenilor şi transportatorilor să respecte legea şi să declare toate bunurile care ajung în Republica Moldova.
Zona Circului din Chişinău este unul dintre locurile în care ajung coletele din străinătate.
Reprezentanţii companiilor de transport spun că, în această perioadă, maşinile circulă pline. Vama Leușeni este principalul punct de trecere pentru transportatori.
„Numărul coletelor a crescut cu 20-30 la sută. De obicei, moldovenii trimit acasă pască, dulciuri, produse alimentare. Serviciul Vamal recomandă declararea tuturor bunurilor care depăşesc valoarea de 300 de euro”, a declarat Vasile Cerescu, transportator, potrivit TVR Moldova.
„Coletele practic s-au început de duminică, luni, perioada asta când vin transportatorii acasă coletele, pasca mult aşteptată pentru cetăţenii noştri. Dorim ca să fie conștienți pentru ceea ce pun. Probabil nu toate se verifică. Obligatoriu toate bunurile se declară”, a declarat inspector principal Gigore Oanța, de la Serviciul Vamal.
Care depăşesc suma de 300 de euro de persoană, se achită drepturile de import. Potrivit vameşilor, fluxul de maşini va fi mare şi în următoarele zile