30 de sportivi din Moldova vor participa la Jocurile Mondiale Universitare de Vară

Aproape 30 de sportivi din Moldova vor participa, în acest an, la Jocurile Mondiale Universitare de Vară. Pregătirea lotului național, care va reprezenta țara la competiție, a fost discutată în cadrul unei ședințe a secretarului de stat în domeniul sportului, Sergiu Gurin, cu președintele Federației Moldovenești a Sportului Studențesc, Veaceslav Mîrzac.

Ministerul Educației și Cercetării precizează că sportivii moldoveni vor participa la probe de tir cu arcul, atletism, judo, canotaj, înot, tenis de masă, taekwondo și volei pe plajă. La competiție vor fi prezenți inclusiv antrenori și membri ai staff-ului tehnic.

Până în prezent, Republica Moldova a obținut la Jocurile Mondiale Universitare de Vară 27 de medalii – patru de aur, patru de argint și 19 de bronz.

La ediția precedentă, care a avut loc în orașul chinez Chengdu, Republica Moldova a cucerit trei medalii – una de argint, câștigată de judocanul Radu Izvoreanu, și două de bronz, la canotaj academic, cucerite de Alexandru Bulat și Alexandru Mașnic.

Jocurile Mondiale Universitare de Vară din acest an se vor desfășura în perioada 16-27 iulie, în regiunea Rin-Ruhr din Germania.

  • Related Posts

    • aprilie 26, 2025
    Finalul campaniei electorale: Suport pentru Paul Stadler și apreciere pentru comunitatea română

    Comunitatea românească din Viena confirmă susținerea acordată lui Paul Stadler și Dominik Nepp în lupta pentru primăria capitalei Austriei.   Dominik Nepp și Maximilian Krauss au participat, duminică, la Würstelwagen…

    • aprilie 26, 2025
    Tic-tac, tic-tac. Viceprimărița de origine română din Simmering Ramona Miletic are zilele numărate în administrația Vienei. De ce o acuză vienezii

    Repudiată atât de comunitatea românească din Viena, cât și de austrieci, viceprimărița de origine română din Simmering (district din Viena), Ramona Miletic, are zilele numărate la primărie. Se pare că…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *