Primarul Chișinăului îi îndeamnă pe moldoveni să voteze „DA” la referendumul pentru aderarea la UE

Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN), în frunte cu primarul pro-rus al Chișinăului, Ion Ceban, a îndemnat cetățenii moldoveni să iasă la urne și să voteze „DA” la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Ideea de integrare europeană a Republicii Moldova a fost introdusă în Programul Politic încă de la crearea Partidului MAN. Acest deziderat nu trebuie folosit doar în campaniile electorale, ci trebuie să devină idee națională, așa cum am propus de la bun început. Pentru aceasta, Partidul MAN desfășoară o campanie de informare a cetățenilor din toată țara despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană.

Această șansă care ni s-a oferit nu trebuie ratată sub nicio formă, chiar dacă mulți cetățeni s-au dezamăgit de felul în care este guvernată țara. Alegerea pe care o facem este pentru viitor, iar viitorul va aparține celor care vor avea capacitatea de a îndeplini, în mod profesionist, toate obiectivele și condițiile în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Ceban, președintele MAN.

  • Related Posts

    • iunie 13, 2025
    PAS e acuzat că cenzurează mass media prin Consiliul Audiovizualului

    Reprezentanții Blocului Alternativa au organizat o acțiune de protest în fața Consiliului Audiovizualului, exprimându-și nemulțumirea față de modul în care această instituție s-a transformat într-un instrument de cenzură. Potrivit lui…

    • iunie 13, 2025
    Ion Ceban: „Consiliul Audiovizualului trebuie să redevină independent”

    Blocul Alternativa denunță gravele derapaje antidemocratice ale actualei guvernări și solicită revenirea la respectarea standardelor internaționale privind libertatea presei și pluralismul mediatic. Într-o conferință de presă, președintele Mișcării Alternativa Națională,…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *