Ion Ceban: „Suntem un popor muncitor și doar uniți vom reuși”

Cu prilejul Zilei Solidarității Oamenilor Muncii, Primarul General al Chișinăului, Ion Ceban, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință pentru toți cetățenii care contribuie, prin munca lor zilnică, la dezvoltarea comunității noastre.

„Munca noastră sunt rezultatele noastre, a tuturor celor care se implică și împreună reușim să schimbăm lucrurile.

Fiecare domeniu de activitate este important și contează pentru obiectivul nostru comun de a ne dezvolta ca țară.

Suntem un popor muncitor și doar uniți vom reuși. Felicitări tuturor cu ocazia Zilei Solidarității Oamenilor Muncii și respect pentru munca realizată de fiecare cetățean!”, a declarat edilul.

Ziua de 1 mai, cunoscută ca Ziua Internațională a Solidarității Oamenilor Muncii, este o sărbătoare marcată anual în numeroase țări ale lumii, inclusiv în Republica Moldova, fiind și o zi de odihnă legală.

Related Posts

  • mai 12, 2025
Ion Ceban propune ca PAS să preia conducerea grupului de mediere privind cazul Epamedia

În cadrul ședinței operative a serviciilor municipale din 12 mai, Primarul General, Ion Ceban, a anunțat că, în ședința din 15 mai a Consiliului Municipal Chișinău, va propune ca grupul…

  • mai 6, 2025
Ion Ceban, despre proiectul guvernamental „Curți Europene”: „Un nou Leova – Bumbăta”

Primarul General al Chișinăului, Ion Ceban, critică proiectul guvernamental „Curți Europene”, pe care îl consideră lipsit de transparență și motivat electoral. „Este total neclar cui vor fi transferați banii și…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *