După faptă și răsplată. O politiciană cu orgini românești a fost alungată cu ouă de austrieci

O politiciană de origine română a Partidul Social Democrat din Austria (SPÖ), Ramona Miletic, a fost bătută cu ouă de vienezii furioși. Totul s-a întâmplat la un festival local din districtul vienez Simmering, care a avut loc sâmbăta trecută, pe 6 iulie.

Este doar al doilea caz când imaginea Partidului Social Democrat din Austria este afectată de un astfel de scandal.

Incidentul nu este chiar surprinzător, în ciuda faptului că austriecii sunt recunoscuți pentru toleranța și calmul lor.

Nemulțumirile alegătorilor față de românca ajunsă politician în Austria au atins cote maxime. Vienezii îi reproșează Ramonei Miletic că nu a făcut nimic pentru ei, în ciuda funcției importante cu care a fost investită și a promisiunile făcute în campania electorală.

Ramona Miletic și-a dorit foarte mult o carieră politică încât a renunțat la cetățenia română pentru cea austriacă, prezentându-se însă social-democraților austrieci drept reprezentantă a comunității românești, a doua ca mărime din Viena.

În noiembrie 2020, românca a fost aleasă viceprimar de Simmering (district din Viena). De atunci, nemulțumirea principalelor minorități din district, română și turcă, a crescut constant față de Miletic, totul culminând cu cel mai rușinos incident din ultimii 30 de ani pentru SPÖ – Partidul Social Democrat din Austria.

Miletic este membră a SPÖ de circa 11 ani, dar activitatea ei, mai precis lipsa acesteia, spun românii din district, riscă să afecteze chiar și imaginea primarului general al Vienei, Michael Ludwig, și el politician SPÖ. În districtul Simmering trăiesc 100.000 de cetățeni, dintre care 2800 sunt români.

Mein Bezirk a relatat că în timpul unui festival local organizat de SPÖ Simmering în Svetelskyplatz, sâmbăta trecută, pe 6 iulie, primarul districtului Thomas Steinhart și adjuncta sa Ramona Miletić au fost atacați de necunoscuți.

Într-un comunicat al SPÖ se precizează că Miletic a fost lovită în cap cu un ou. „Atacul contrazice principiile unui dialog respectuos și constructiv. Avem nevoie urgentă de mai multă toleranță și respect în relațiile dintre noi. Diversitatea politică este garantul unei democrații puternice”, se arată în comunicat.

Related Posts

  • noiembrie 21, 2024
Organizația MAN, sectorul Botanica, Chișinău, își consolidează echipa

Partidul Mișcarea Alternativa Națională continuă să își consolideze forța în municipiul Chișinău, desfășurând, zilele trecute, Adunarea Generală a Organizației MAN, sectorul Botanica, Chișinău. Adunare a debutat cu realegerea conducerii organizației.…

  • noiembrie 19, 2024
Renato Usatîi va fi judecată în lipsă în Rusia

Liderul formațiunii „Partidul Nostru” din Republica Moldova, Renato Usatîi, va fi judecat în absență în Federația Rusă, unde e acuzat de procurori de transferul ilegal a 1,75 miliarde de dolari,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *