Constantin Borosan, secretarul de Stat al Ministerului Energiei, a spus că Guvernul R. Moldova a propus Tiraspolului mai multe soluții pentru a rezolva criza din regiunea transnistreană.
El a menționat însă că pentru unele forme de colaborare nu au primit încă un răspuns, iar altele au fost refuzate imediat.
„Pentru a evita situația actuală de pe malul stâng al Nistrului, noi am venit cu soluții concrete foarte viabile. Încă la ședința din 11 decembrie 2024 pe platforma Ministerului Energiei cu întreprinderile energetice, inclusiv întreprinderile de pe malul stâng al Nistrului, a fost propus ca Tiraspoltransgaz să considere achiziționarea gazelor naturale de pe bursa BRM, ca alternativă în caz de oprire livrărilor de la Gazprom.
Suplimentar, la ședința pe platforma Ministerului Energiei din 20 decembrie 2024 cu întreprinderile energetice, inclusiv MGRES și Tiraspoltransgaz, a fost propusă modalitatea de cooperare prin achiziția de gaze naturale de către Energocom și prelucrarea lor în energie electrică la MGRES. Până astăzi nu avem niciun răspuns la această formă de cooperare.
Pe data de 2 ianuarie 2025 Moldovagaz și Energocom au propus Tiraspoltransgaz un mecanism funcțional de achiziție a gazelor naturale de pe piețele regionale. Pe 31 decembrie 2024 au fost testată cu succes ruta Trans-Balcanică și achiziția de pe bursa de gaze din Bulgaria. În aceeași zi pe 2 ianuarie 2025 Tiraspoltransgaz a refuzat această formă de cooperare”, se arată în textul publicat de Borosan.