Autoritățile de la Chișinău spun că populația va beneficia de furnizarea neîntreruptă a energiei electrice

Autoritățile de la Chișinău caută soluții și promit că populația va beneficia de furnizarea neîntreruptă a energiei electrice, după ce compania rusească Gazprom a anunțat sistarea, de la 1 ianuarie, a livrării de gaze în regiunea transnistreană.

Guvernul Republicii Moldova ia în calcul inclusiv naționalizarea companiei Moldovagaz, controlată acum de Gazprom.

Situația din domeniul energetic în Republica Moldova a fost discutată la președinție de șefa statului Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean, președintele Parlamentului Igor Grosu și vicepremierul Oleg Serebrian.

Maia Sandu a condamnat acțiunile Kremlinului, care folosește din nou șantajul energetic în încercarea de a destabiliza situația, de a influența alegerile parlamentare din 2025 și de a ne submina parcursul european, după cum a scris ea într-un mesaj.

Autoritățile urmează să ia măsuri suplimentare de susținere a cetățenilor și a întreprinderilor din domeniul alimentar, în contextul majorării tarifelor la energia electrică.

Tot în contextul sistării de către Gazprom a livrărilor de gaze către regiunea transnistreană, pretinzând o datorie Moldovagaz pe care Chișinăul nu recunoaște, premierul Dorin Recean a cerut Ministerului Justiției să revizuiască legislația cu privire la naționalizare, în special a obiectivelor strategice.

El a spus că Republica Moldova trebuie să se debaraseze definitiv de orice instrument de șantaj.

  • Related Posts

    • aprilie 24, 2025
    Economia Republicii Moldova intră în zona roșie, potrivit FMI

    Fondul Monetar Internațional a redus semnificativ prognoza de creștere economică pentru Republica Moldova în anul 2025, estimând un avans modest al PIB-ului de doar 0,6%, comparativ cu proiecția anterioară de…

    • aprilie 22, 2025
    Moldovenii din diaspora care investesc acasă: idei de afaceri care dau rezultate

    Tot mai mulți moldoveni din diaspora prind curajul de a investi acasă. Unii aleg să se întoarcă definitiv, alții își dezvoltă afacerea de la distanță, dar toți au un lucru…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *