Antreprenorii din Moldova vor avea acces mai facil la piețele de capital extern

Executivul a aprobat un proiect prin care este facilitat accesul antreprenorilor locali la piețele externe de capital, prin eliminarea mai multor bariere normative.

Prin listarea pe bursele de valori străine, antreprenorii noștri vor putea atrage investiții externe, ceea ce le va permite să se dezvolte și să-și extindă afacerile. Proiectul de lege urmărește, de asemenea, alinierea legislației naționale la cerințele și practicile burselor internaționale.

Efectele scontate ale implementării modificărilor propuse sunt:

  • Creșterea lichidității și extinderea bazei de investitori;
  • Consolidarea credibilității și a încrederii investitorilor în companiile din Republica Moldova;
  • Implementarea unor standarde ridicate de raportare și transparență.

“E un pas înainte spre o guvernare mai transparentă, eficientă și modernă, care să ne apropie de valorile și standardele Uniunii Europene” a menționat vicepremierul Dumitru Alaiba.

Necesitatea elaborării proiectului votat reiese atât din Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, cât și din Programul național pentru promovarea antreprenoriatului și creșterea competitivității în anii 2023-2027 (Programul PACC 2027).

Proiectul de lege a fost elaborate de către reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Finanțelor, Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Băncii Naționale a Moldovei, Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Asociației Băncilor din Moldova și Asociațiilor de business.

  • Related Posts

    • februarie 13, 2025
    Fermierii din Moldova amenință cu proteste, cer măsuri de sprijin și o întâlnire cu premierul Dorin Recean

    JURNALUL MOLDOVENESC – Agricultorii din Moldova sunt din nou în pragul protestelor, după ce membri ai Asociației „Forța Fermierilor” au emis o declarație comună în care au cerut autorităților măsuri…

    • februarie 7, 2025
    Apa-Canal Chișinău cere majorarea tarifului la apă cu 33% din cauza creșterii costurilor energetice

    JURNALUL MOLDOVENESC – Apa-Canal Chișinău (ACC) a depus o cerere oficială la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), solicitând majorarea tarifului pentru furnizarea apei cu 33%. Conform solicitării, tariful…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *