Organizația MAN, sectorul Botanica, Chișinău, își consolidează echipa

Partidul Mișcarea Alternativa Națională continuă să își consolideze forța în municipiul Chișinău, desfășurând, zilele trecute, Adunarea Generală a Organizației MAN, sectorul Botanica, Chișinău.

Adunare a debutat cu realegerea conducerii organizației. Delegații prezenţi la eveniment au reales, în funcţia de Preşedinte al Organizaţiei sectorului Botanica, Chişinău, pe Diana Guba. Această candidatură a fost susţinută în unanimitate.

Prezent la eveniment, președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, a felicitat echipa sectorului Botanica, dorindu-i succes în munca pe care o va depune pentru a crea un viitor stabil şi prosper aici, acasă.

„Sunt mândru de fiecare, dar și de întreaga echipă. Reiterez, sloganul nostru rămâne Crede Faptelor, pentru că, în timp ce unii vorbesc, noi producem rezultate. În ceea ce ține de sectorul Botanica, nemijlocit, avem sute de proiecte realizate, mai mari și mai mici, dar mai avem încă multe de întreprins. Vă asigur că angajamentele noastre, pe care le-am făcut, le vom realiza. Îmi doresc ca Republica Moldova să arate ca municipiul Chișinău. Îmi doresc ca, și în teritorii, să fie drumuri reparate, infrastructură dezvoltată, grădinițe și școli renovate și logistică corespunzătoare. Vreau ca țara noastră să arate mai bine, căci toți cunoaștem vorba: Omul sfințește locul. Noi, echipa MAN, am demonstrat acest lucru prin exemplul de la Chișinău. Avem o echipă profesionistă și dedicată, care va schimba lucrurile și în Republica Moldova”, a spus liderul MAN.

La rândul său, președintele Organizației MAN Botanica, Diana Guba, a mulțumit pentru încrederea acordată, menționând că va depune toate eforturile pentru a menţine echipa creată şi pentru a atrage cât mai mulţi membri oneşti, care sunt gata să se avânte în lupta politică pentru stabilitatea şi prosperitatea Republicii Moldova.

„Este o onoare și o responsabilitate, dar doar muncind umăr la umăr vom reuși să soluționăm toate doleanțele locuitorilor din sectorul Botanica”, a declarat Diana Guba.

Amintim că, săptămâna trecută, au fost constituite trei organizații teritoriale la Șoldănești, Drochia, Glodeni și Organizația Femeilor a Partidului Mișcarea Alternativa Națională. MAN va continua extinderea sa și în alte raioane ale țării, transmit reprezentanții partidului.

  • Related Posts

    • decembrie 24, 2024
    Ion Ceban: „Igor Grosu un pitic politic, arogant și agramat”

    Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, a reacționat ferm la declarațiile recente ale președintelui Parlamentului, Igor Grosu, privind integritatea membrilor formațiunii politice pe care o conduce. Într-o postare pe…

    • decembrie 23, 2024
    Ion Ceban: „Reținerea lui Mihalache este o măsură de intimidare clară”

    Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, a reacționat ferm în legătură cu reținerea lui Vitalie Mihalache pentru 30 de zile, o măsură care, în opinia sa, este exagerată. „A…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *