Una dintre cele mai mari companii de inginerie din Germania deschide o filială la Chișinău

Una dintre cele mai mari companii de inginerie din Germania deschide o filială la Chișinău. Aceasta va fi implicată în modernizarea rețelei feroviare din Republica Moldova, astfel încât mărfurile și oamenii să circule mai ușor. Anunțul a fost făcut astăzi, 13 noiembrie, de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

„Una dintre cele mai mari companii de inginerie din Germania, Obermeyer Group, deschide o filială la Chișinău! Vor moderniza rețeaua feroviară din Moldova, astfel încât mărfurile și oamenii să circule mai ușor. Asta înseamnă noi locuri de muncă bine plătite pentru tinerii noștri talentați. Lucrurile se mișcă. Moldova devine din ce în ce mai atractivă pentru marii investitori”, a scris Dumitru Alaiba pe pagina sa oficială de Facebook.

Agenția de Investiții a anunțat că, pe lângă deschiderea fizică a oficiului la Chișinău, compania se află în perioada de angajare a personalului.

„Compania va contribui la crearea de locuri de muncă locale și colaborarea cu profesioniști moldoveni, creând premise pentru viitoare colaborări și extinderea investițiilor în infrastructură și logistică. Viziunea strategică a companiei este de a asigura prezența în regiune, în Republica Moldova, pentru potențiale proiecte și dincolo de hotarele țării, mai ales în procesul de reconstrucție a Ucrainei”, a precizat Agenția de Investiții.

Decizia de deschidere a unui birou vine și ca urmare a câștigării unui contract finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru asistență tehnică și supraveghere în proiectul de reabilitare a secțiunii nord-centrale a Coridorului Feroviar Nord-Sud din Moldova.

Valoarea totală a proiectului pentru acest coridor feroviar se ridică la 114 milioane de euro, din care BERD oferă un împrumut de 23 milioane de euro, completat cu un grant de 20 milioane de euro din partea Uniunii Europene și 28 milioane de euro cofinanțare din partea CFM. Modernizarea acestui coridor, care include sectoarele feroviare Vălcineț-Bălți-Ungheni și Chișinău-Căinari, are o importanță strategică pentru Moldova, facilitând transportul de mărfuri din Ucraina spre Uniunea Europeană prin Moldova și consolidând capacitatea de tranzit a țării​.

  • Related Posts

    • decembrie 26, 2024
    Tradițiile de Crăciun în Alpii Austrieci

    Crăciunul în Alpii austrieci este o experiență deosebită, unde peisajele acoperite de zăpadă se îmbină armonios cu obiceiurile tradiționale și atmosfera de sărbătoare. Satele montane din Austria păstrează vii tradițiile…

    • decembrie 26, 2024
    Istoria piețelor de Crăciun din Austria

    Piețele de Crăciun din Austria sunt cunoscute astăzi la nivel mondial pentru atmosfera lor magică, dar tradiția acestora are rădăcini adânci în istoria europeană. Prima piață de Crăciun documentată în…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *